printr-o junglă căutând asigurarea potrivită, şi apare un elefant r
oz(!) şi le spune oamenilor: ,,Be careful, it's a jungle out there!", şi apoi le propune asigurarea potrivită. Importantă era partea cu jungla şi zicala. Se potriveşte perfect cu ceea ce se întâmplă afară. Pe o (auto) stradă cu 4 benzi (cea din centru), unii traversează ca pe bulevard. Şi te mai miri de ce se opreşte şoferu' nervos şi te înjură. Chiar dacă sunt împotriva înjurăturilor, sunt mult mai împotriva inconştienţei, mai ales când dă în prostie. Şi aşa mă trezesc eu, în seara asta, că lumea ţipă, înjură, fluieră, dar nu e ca în orice altă seară(de vineri sau nu). O fi de vină faptul că am mers(pentru prima oară după muult timp) singură acasă? Sau faptul că una dintre cele mai bune prietene m-a dezamăgit(una la care nu mă aşteptam, both prietena şi chestia - fără aluzii de această dată!)? Sau că mi-am uitat MP3- Player-ul?Staaaţi, că mi-am dat seama!!!
Doar odată la 4 ani e.....29 februarie! Asta cred că e problema, şi de asta nu cred că are rost să mă agit mai mult. Până una alta, mă duc să mănânc şi apoi o să mă uit la un film. Ghiciţi care? E Freaky Friday!
Lyric: I never wanted to believe
that you could lie
that friends deceive
but here i stand
I'm still the same
I watched you change
you won't come back(de fapt...toată melodia)
Simple Plan - Crash and Burn
Un comentariu:
Freaky Friday! :> De la mine!! ^_^
Buăi, deci, noi am vorbit... şi mda, e naşpa...
Şi... wtf?! Aşa e viaţa...
şi am avut un week-end nasol.
Şi ziua de vineri a fost la fel de nasoală...
Însă putea fi şi mai nasoală dacă nu o petreceam în cea mai mare parte cu tine...
eh... aia e.
Prietenia e o chestie aiurea...
doamne, ce exprimare pe capul meu...
:))
Se vede că sunt la filologie...
Bwă, eu încerc acum să fac caz de necaz... că aşa e cel mai bine...
I had Saturdaz Night Madness...
da, ieri...
şi tema a fost tot prietenia.
Şi guees până unde m-a dus tâmpenia?
Mi-am luat o agenda şi am scris mare cu marker-ul pe ea "Self knowledge" şi guess what?
O voi umple.
Sper să ajute.
Încerc să mă tratez că sunt cam dezaxată. :))
>:D<
Trimiteți un comentariu