Nu ma scufund, in mod total neasteptat pentru mine. Plutesc, si sunt senina. Si incerc sa mentin ceva ce e atat de greu de definit. Dar imi place misterul.

Poate ca am avut dreptate si de data asta, nu trebuie sa gandesc si regandesc si razgandesc atatea lucruri si situatii, reale sau posibile sau imposibile. Analizand atat de mult uit sa traiesc, uit ca traiesc. Asta ar trebui sa-mi ocupe tot timpul. Si uneori e atat de frumos... 

Traiesc. Aproape m-a calcat o masina, si nu, nu mi-am trecut viata prin fata ochilor, poate pentru ca era noapte. M-am gandit doar ca mai am atatea de facut...

E iarna, si asta e minunat. Intodeauna am privit iarna ca pe un cadou pe care Dumnezeu mi-l face atunca cand am cea mai mare nevoie de el. 

Mai plutesc o saptamana si incep sa zbor dupa, sper.

Hai, hai ca poti.