daca as alege un dar, mi-ar fi greu, dar mi-ar placea sa scriu. Sa scriu si sa transmit. Sa scriu, si sa scriu bine. :)
M-am saturat sa scriu despre sfarsituri. Despre cum oamenii pleaca, despre cum ii parasesc eu sau ii las sa plece. Nu sunt atat de depresiva pe cat reiese din blog, imi place sa cred. Poate ca nu sunt cea mai sociabila sau draguta sau fericita persoana, dar urmaresc zona respectiva indeaproape. Au fost multe momente pana acum, poate perioade chiar, in care starea mea a fost mai mult rea decat buna. Anul trecut poate ca a fost la fel, nu-mi amintesc. Dar acum, acum amortirea asta fericita in care zambesc pentru ca starea mea e preponderent buna, pentru ca nu simt ca ma mai trage ceva inapoi in afara de mine, amortirea asta fericita e de-ajuns. Zambesc, da, si-mi pare rau ca asta nu poate sa incalzeasca pe cineva cat as vrea eu, sau cat mi-ar placea sa o faca. M-am plimbat prin Bucuresti in trei luni poate mai mult decat jumatate din anul trecut. Am invatat unde sa merg la spectacole, unde sa caut ce-mi trebuie, cum sa cheltuiesc si sa am economii. Sunt vesnic obosita si in criza de timp. Si totusi mi-e atat de bine.
Stiu ca eu sunt cea care impune intotdeauna limitele, de teama sau temeri. Cu curaj sau din lasitate. Impacata cu situatia sau din dorinta de a mai razbi un pic in lupta cu eu-cea-care-nu-stie-sa-renunte-si-mereu-mai-da-o-sansa. Dar sunt atatea momente cand mi-am calcat pe orice ramasita de ceva si mi-am permis o alta alunecare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu