m-am decis sa scriu din nou.
Nu stiu daca asa se incepe. Poate ca alegi tu, poate nu mai merge altfel.
Am decis acum mult timp sa nu mai traiesc povesti in capul
meu si sa le permit sa mi se intample. Si s-au intamplat. Doar ca nu dintre
cele fericite. Poate ca nu am permis povestilor fericite sa mi se intample.
De multe ori mi-e frica sa aleg pentru ca stiu ca daca voi
alege, va fi buna varianta rea. Nu, nu va fi o decizie buna, chiar deloc, si o
sa sufar si o sa imi para rau si voi plange si voi face tot ce imi sta in
puteri sa nu regret ce am ales.
D. Ileana. A. Work vs J. Mi-am dorit de atatea
ori sa il fi intalnit pe Jelmer intr-un alt moment al vietii mele, cand nu as
fi fost atat de consumata de ce se petrecea la munca. Dar nu poti intoarce
timpul, si apoi m-am gandit ca daca ne-am fi intalnit intr-un alt moment al
vietii ne-am fi privit poate cu alti ochi, am fi fost altfel. Eu nu as fi fost
asa dulce si sensibila ca atunci [nu mai sunt nici acum], iar el cine stie.
Cred ca tot fascinata de el as fi fost. Si nu stiu daca el ar fi acceptat si
partea asta a mea, cea care sunt acum. Poate ca daca am fi ramas impreuna nu as
fi cine sunt acum, for better and for worse.
D. The one where we try to place a label on something
that cannot be defined. Persoana careia i-am permis sa imi faca atata rau
pentru ca nu credeam ca merit altceva. Persoana care a justificat raul cu
‘mi-ai frant inima’.
A. The unassuming one. Cel la care am cautat
stabilitate si normal. Cel plat, o platforma larga si sufficient de distanta,
in spatiu si in timp, incat sa nu aiba de ce sa se simta amenintat sau gelos pe
mine. Intelegerea ar fi fost simpla – soarele straluceste deasupra lui cand ii
rad, ii zambesc si ma face fericita; eu primeam o persoana care sa ma aprecieze
si sa fie constient de cat de misto sunt eu
Ileana. The one I can’t still write about desi poate ca ar
fi bine macar sa incerc.
Sunt zile cand ascult muzica pe drum spre munca si ma
concentrez doar pe ce conteaza in acel moment – sa fiu ok la munca. Mi-e frica
sa fiu asa cum sunt, sa vina fetita mica si speriata sa
Am crezut mult timp ca scrisul e o slabiciune, ca sa fiu asa
sensibila e o slabiciune, si ca e bine sa nu . Scrisul nu e o slabiciune,
cuvintele si cum le folosesc sunt unul dintre talentele mele si cred ca nu as
fi unde sunt acum daca nu mi-ar fi fost prietene.
Dar am scris atat
de mult despre mine, mi-e teama.
Mereu mi-a fost teama. Si cand am incercat sa depasesc teama
am facut-o intr-un mod care i-a indepartat pe Jelmer si Dries si Alina (pentru
o perioada). Si stiu ca nu sunt ok cu mine, si fac lucruri care sa incerce sa
ma aduca intr-un punct in care sunt mai ok cu mine. Si as vrea, chiar as vrea
sa trec peste asta, sa spun cu mana pe inima ca sunt ok, sau mai mult decat ok,
si as vrea sa traiesc o poveste frumoasa, dar inca mi-e teama.
Sunt Ana si cunosc teama mai bine decat pe mine insami.
https://www.youtube.com/watch?v=hMoHZUp1qy0
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu